Nu este de ajuns să fii tu bun

paine caldaNu este de ajuns să fii tu bun. Viața tot îți va scoate în cale tot soiul de exemplare ratate, de „spirite divine”care au venit aici, pasămite să experimenteze „altceva”. Nu este de ajuns să fii tu bun.

Cineva tot se va găsi să te doboare cu nimicnicia, aroganța și tupeul care nici măcar nu îi aparțin, i-au crescut odată cu ocuparea unei anumite funcții. Sau poziții în societate. Parvenitismului.

Dacă ești frumos, se vor găsi multe sute, dacă nu mii, de urâți și strâmbi, care să te ponegrească și să îți spună în ce fel frumusețea ta este, de fapt, o tară. Ceva rău. Dacă ești frumos, asta nu înseamnă că ești și deștept, sigur nu ai cum să fii și deștept. Dacă ești deștept, măcar ai niște vicii. Foarte urâte, toate. Sau poate ești din provincie, exact, asta este. Ești din provincie și ai venit să te dai frumos aici în capitală.

Dacă ești inventiv, se vor găsi multe sute, dacă nu mii, care să te învețe cum să gândești, cum să te exprimi, cum să te îmbraci. Cum să răspunzi la întrebări, cum să taci chiar dacă ai ceva de spus. Mai ales dacă ai ceva de spus. Pe unde să mergi, mai ales dacă ai tendința și tentația de a depăși traseele deja marcate.

Dacă ești talentat sigur se vor găsi multe sute, dacă nu mii, care să îți evalueze și judece talentul. Ca și când ei s-ar pricepe. Ca și când, ei ar știi. Se vor găsi multe sute, dacă nu mii, care să îți spună că de fapt, nu ești talentat. Să te facă nebun, să îți pună întrebări până la punctul la care ajungi să te întrebi tu singur, oare ești, oare ai?

Dacă ești credincios, în orice fel credincios, dacă te închini, sau dacă nu te închini, dacă vorbești despre asta, sau dacă taci despre asta, se vor găsi multe sute, dacă nu mii, care să îți combată credința. Visarea. Nestrămutarea. Neatârnarea. Libertatea. Care vor încerca și care, uneori, temporar, vor și reuși să te facă măcar să te gândești, dacă nu chiar să îți abandonezi credința.

Dacă ești altfel, pur și simplu altfel, se vor găsi multe sute, dacă nu mii, care vor încerca să te pună în matrițele gândite de ei – sau de alții – să te categorisească, să îți atârne o etichetă, să îți pună un nume sau măcar o poreclă, ceva. Să îți clasifice apartenența, prezentul, devenirea.

Nu este de ajuns să fii tu bun. Ajungi să trăiești cu bunătatea ta cum trăiești cu o povară, ajunge să îți aducă – dacă nu zilnic, măcar periodic – multe doze de frustrare, de tristețe, de durere. Ajungi să îți ascunzi bunătatea cum ai ascunde un defect, ajungi să te rușinezi de ea ca de o hoție. Ajungi să îți negi bunătatea doar ca să nu mai fi prigonit pentru ea, oropsit pentru ea. Ajungi – în cel mai fericit dintre cazuri – să o deghizezi în prostie, în inocență, în greșeală; până și în greșeală, mai bine să se spună că ai greșit decât că ai fost bun.

Religiile, doctrinele, familia, părinții, școala, psihologia și toată mișcarea asta de dezvoltare personală, toate instituțiile acestea, mai mult sau mai puțin acreditate, ne spun mereu că bine ar fi să încercam măcar să fim cea mai bună variantă a noastră. Dar de ce oare, cea mai bună variantă a cuiva trebuie să fie bună? Întrebare retorică, oricum „de ce” este o întrebare proastă și de trebuit, nu trebuie nimic pe lumea asta.

Nu este de ajuns să fii tu bun. Până la urmă, cineva tot o să te părăsească, o să te umilească, o să plece fără să se uite înapoi, în trecut, acolo unde rămâi tu și bunătatea ta desuetă. Perimată. Până la urmă, cineva, altcineva tot o să îți reproșeze prostia de a fi fost bun. De a nu te fi agățat, de a nu te fi cramponat, de a nu fi „luptat pentru drepturile tale”. Ce drepturi avem, chiar? Care sunt drepturile noastre, atunci când ele încalcă drepturile și libertățile altora?

Nu este de ajuns să fii tu bun. Până la urmă, cineva tot o să te dea afară, din casă sau din serviciu, din viața ta și din viața lui sau a ei, cineva tot îți va reproșa „bunătatea asta a ta, enervantă, deranjantă, doar nu ești sfânt/ă, doar sfinții sunt buni, atât de buni” … cineva tot te va pune să plătești vreo oală spartă, vreo rată la bancă, vreo datorie de onoare.

Nu, nu este deloc de ajuns să fii tu bun. Dar între alternativa de a deveni rău și aceea de a rămâne așa și a fi considerat prost, doar prost, prost de moarte, știți ce zic eu?!? Haideți să fim buni că să fii rău nu e nicio scofală. Și poate toată lumea.

Până și eu am putut …

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>