…She’s dancing in a video/ next to 50 Cent’”
Asa suna o melodie a cantaretei Pink, one of my all time favorites. Este fata asta ceeeva…Pink, zic! Dar astazi nu o sa vorbim despre ea – desi ar merita cu siguranta un articol de osanale, parerea mea!
Astazi o sa vorbim exact despre ce spuneam in titlu. Ce se intampla cu fetele noastre, mai oameni?!
Cand s-a ajuns la tot consumerismul asta? Cand au ajuns – dragele de ele, fetele mamei, ca si eu tot mama de fata sunt! – sa creada ca e mai important sa faca shopping la Milano, in loc sa isi dea capacitatea la Harvard (lasa, ca si daca si-o dau ca doamna ministru, stim noi toti care, mai bine fac shopping la Milano sau piata la Obor, totuna!)?
Cand au ajuns ele sa creada ca e mai util (cool???) sa tasteze cu buricele degetelor (ca deh, unghiile au “tips”, gel permanent si bling bling pe gheara “stiletto”) pe un ecran plat de S5/iPh6/M8 (name here whatever the heck gadget gets in fashion!) “cf fata unde ejti k am fumat 5 tigari si tu nu ma-i apari” (nu, n-am scris gresit!), in loc sa stea cu o carte in mana (ochei, cu gugalu’ deschis, cautand informatii, orice informatii, sunt bune si alea despre Louis Vuitton, macar sa invete sa-l scrie corect!)?
Ce gresim, oameni buni? Unde gresim? Ca nu e vina copilelor, asta e clar! Este, in primul rand, vina noastra, a parintilor! Apoi, a scolilor si a materiei predate in ele – inexistente, sa imi iertati exprimarea directa! A dascalilor, care nu mai stiu sa fie dascali. Care predau, in scarba, o materie pe care nici ei nu o mai inteleg. Care au uitat sa le faca si putina educatie. De orice fel: civica, scolara, metodologica! Orice fel! Este vina noastra, parinti de schimbul 3 (adica suntem parinti doar in schimbul 3, respectiv incepand cu ora 10 seara, cand ne adunam de prin multinationale, de prin oras de la cumparaturi sau – de ce nu, ca oameni suntem?! – de pe la cate o sedinta de “socializare” unde ne laudam ce cadouri le-am mai luat plozilor si cu ce marca am schimbat masina si parfumul!), care venim acasa obositi, tracasati, fumati, eventual si un pic bauti, ca socializarea asta cere sacrificii si nu e frumos sa iti refuzi seful/ sefa care iti toarna un paharel de whisky/ gin/ campari. Si deschidem (daca nu e deja deschis!) TV-ul, pe ceva canal de stiri sau ceva canal de mase, si ne uitam, trei sferturi adormiti, la ce ne mai povesteste Dragusanca, Cruduta, Zavoranca, Prodanca, Columbeanca, toate “vedetele” astea, ocupatele, invitatele, urmaritele, imbogatitele astea, nu neaparat peste noapte ci prin/peste cateva paturi, in care cei cu care se a(cop)cupleaza, dorm si se tavalesc de macar 40 de ani inainte sa se fi nascut ele!!!!
Noi suntem de vina, parintii, cei care nu mai avem timp (si hai s-o dam pe-a dreapta, nici mare chef!) sa le povestim de ce si dupa cine unul dintre spitalele de copii din Bucuresti se cheama Marie Sklodowska Curie. Sa le povestim cine a fost Valentina Teleshkova. Sa le spunem ca Doamna de Fier nu este (doar) un film cu Meryl Streep, in rol premiat cu Oscar, ci a condus guvernul Marii Britanii si nu doar ca a egalat orice prim ministru anterior domniei sale dar i-a depasit cu mult. Si a ridicat asa sus stacheta ca, domnul care i-a urmat, abia face fata. Sa le spunem cine este Meryl Streep, cum a stat ea maritata, in jungla de la Hollywood, cu acelasi barbat timp de 100 de ani, barbat cu care a facut 4 copchii, cum a reusit sa fie si Oscarizata de 3 ori (sau 4, mi-e lene sa-l intreb pe Google!), si o mama de exceptie, si o sotie devotata, desi insusi Jack Nicholson a oftat cu patos, niste ani, dupa si pe langa ea, si o prietena recunoscatoare si gratioasa – atat de gratioasa ca nu a uitat sa il mentioneze, in ultimul sau discurs de la Oscar, pe make-up artistul ei, care ii este prieten si colaborator de 30 de ani si multumita caruia, a putut sa intre atat de bine in “fata” lui Margaret Thatcher (asa se numeste fostul Prim Ministru al Marii Britanii, a.k.a Doamna de Fier!)
Noi suntem de vina, ca nu mai avem timp (si nici mare chef!) sa le explicam ce bine e sa stii sa gatesti si o mancare gustoasa si sanatoasa, caci, in principiu, KFC si Pizza Hut nu vand mancare, sa si speli corect o rufa, la mana, in caz ca se defecteaza – apara Doamne, si pazeste! – masina de spalat si e inchis si la Nufarul! Noi suntem de vina ca nu le explicam cat sunt de pretioase, cat sunt de frumoase, ce mult le iubim! Ca uneori le-am fiert apa cu care le-am spalat cand erau mici, ca nu am dormit noaptea, uneori pentru ca aveau febra, alteori pentru ca pur si simplu nu puteam adormi cand le priveam cat de frumoase, perfecte, impecabile sunt! Noi suntem de vina, ca le-am mobilat sifonierul iara nu sufletul, noi suntem de vina ca le-am incarcat cu credit telefoanele de fita iara nu mintea cu informatii valoroase, noi suntem de vina ca le-am dat timp liber, libertate (e atat de comod si de convenabil sa ii dai copilei “libertate”, doar sa dormi tu 15 minute in plus cand ea se uita la desene dimineata, sau sa iesi in oras cu prietenii cand ea pierde vremea cu “gashka”) in loc sa le dam atentie, dragoste neconditionata dar mai ales timp, timp nelimitat, neingradit….ca doar de-aia le-am facut, mai oameni!
Sunt mama de fata! O fata superba, inteligenta, carismatica, empatica. O fata independenta, luptatoare, rea ca un pitbull si gratioasa ca o egreta in zbor. Ma uit la ea si simt ca mi se taie respiratia si imi tremura genunchii, ca de o mare dragoste. Imi vine sa ma bat cu pumnii in piept (si uneori chiar o fac!) ca e a mea, ca eu am facut-o, ca imi seamana. Dar apoi, plec capul cu obida, si imi spun ca n-am nici un merit! Fata mea e asa dintr-un noroc. Dintr-o potriveala de gene – poate valoroase, poate doar intamplatoare. Fata mea e asa pentru ca s-a instruit singura, pentru ca s-a ridicat singura deasupra conditiei ei, pentru ca a invatat cu lacrimi, cu greu, si uneori cu sange, cum sa fie respectuoasa, cum sa isi castige – la randul ei – respectul, cum sa se descurce ea dar fara sa ii incurce pe altii, ce pret au lucrurile si ce valoare sentimentele! Fata mea a fost un copil independent, curios, voluntar, plin de energie. A ajuns o adolescenta superba, desteapta, descurcareata, talentata. Nu am nici un fel de merit, dar as fi vrut sa am! Nu am avut alta contributie decat aceea de a-i fi transmis niste gene bune, de a-i fi insuflat niste valori corecte dar pe care, cred cu sinceritate, ea le-ar fi descoperit si singura! Fiica mea este muncitoare, serioasa, este un om de cuvant si pe care l-ai vrea de partea ta pe orice fel de vreme si in orice fel de vremuri. Repet, sunt mandra ca sunt mama ei dar nu am nici un merit!
Si asta as vrea sa va rog pe voi, mamele de fete (si pe cele de baieti, de ce nu?! Caci si baietii plang cateodata, nu-i asa?): incercati sa aveti merite! Incercati sa le spuneti ca nu au de ce sa poarte haine de firma, tineretea este cel mai scump vestmant. Spuneti-le, asa cum mi-a spus mie (si surorilor mele) tata, toata viata, de cand ne-am nascut: “voi puteti sa puneti si un sac pe voi, ca tot frumoase sunteti. Faceti ceva sa fiti destepte, frumoase sunteti deja!”. Spuneti-le ca le iubiti, mai mult decat le poate iubi oricare gras, burtos, batran sau tanar, dar cu portmoneul doldora. Nu e rusine daca se indragostesc de un om mai in varsta, au si astia farmecul lor, ca si eu, daca as avea de ales intre Sean Connery si Orlando Bloom, n-as ezita o secunda (nu, nu ma intereseaza puberul ala de Orlando!) dar sa o faca Dumnezeului pentru all the good reasons, nu pentru ca “papi” (va rog, va conjur, explicati-le ca mai bine li se adreseaza cu “stimate domn” decat cu atat de libidinosul papi sau papa) le poate duce in Hawaii sa inoate cu delfinii. Spuneti-le voi cat e de extraordinar sa inoate cu crapii in Dunare, cu un barbat a caror vedere le taie genunchii si le accelereaza pulsul!!!! Nu conteaza ce fac in viata asta, nu trebuie sa faca 7 facultati si sa isi dea 3 doctorate in aeronautica (desi, sincer, daca sunt in stare, e pacat sa nu!), nu trebuie sa ajunga fotomodele, nu trebuie sa aiba, sau sa capete, blazon nobiliar. Nici macar o stea pe Hall of Fame nu trebuie sa capete. Noua ne este suficient daca sunt atat: sanatoase si fericite!
Iar asta nu vor intelege decat in momentul in care, la randul lor, vor tine in brate o copie a lor in miniatura! Si se vor intreba la ce mama naibii le-au trebuit pantalonii din piele de crocodil si geanta de la Hermes, ca si daca le-ar vinde la valoarea lor de catalog, nu si-ar putea cumpara atata fericire cata tin – gratis – la san 
Sa aveti o zi frumoasa si buna ca Ileana Cosanzeana mea! Si credeti-ma, e al naibii de frumoasa si atunci cand e buna, e foarte buna! Insa cand devine rea, e perfecta!
LE: absolut fara nici o legatura, astazi este o zi speciala! Ziua tatalui de Cosanzeana. La multi ani, sa ne traiesti, sa ne fi sanatos si in puteri! Cadouri nu avem dar sincer, nu cred ca mai ai, sau mai avem nevoie, la ce fata am avut norocul sa primim in dar
