Un (fel de) testament!

In seara asta m-am gandit sa public, din dragoste si respect pentru to(n)ti cei patru (4! Adica patru! Deci patru!) frati ai mei, o scrisoare pe care am scris-o, acum muuulti ani, surorilor mele doua (dintre sus numitii patru). Este o scrisoare pe care eu nu o mai aveam dar pe care surorile mele o pastreaza. Inca! Si pentru ca pe blogul unei fete foarte dragi mie (si foarte necunoscute :-)!), fata cea foarte draga si necunoscuta a publicat acest articol. Ioana, draga mea draga, cele mai multe finaluri sunt fericite in povestile de dragoste dintre frati!

Vreau doar sa mai adaug, pentru Ileana mea Cosanzeana, frumoasa, unica, irepetabila mea fiica, mama mea din alte vieti, mai reusite – sunt convinsa! – decat aceasta in care eu sunt mama ei, ca scrisoarea de mai jos i se aplica si ei, mai ales ei, cu siguranta ei, in foarte multe feluri! Te iubesc mami, asa cum ar trebui sa iubim cu totii: neconditionat! Orice ai face, oricat de rau, oricat de greu, eu sunt aici sa te iubesc si sa iti spun, cu ultima suflare – si dincolo de ea – ca esti perfecta! Pentru mine, pentru noi toti din familie, tu esti perfecta!

PS – Mai tin sa precizez ceva: NU sunt grasa :-)! Nu am fost niciodata dar cand surorile carora le scrii arata ca niste papusi de portelan, tu, care arati ca o papusa ruseasca, rumena si rosie in obraji, esti grasa! Pur si simplu! Dar asta sa retineti voi, ca eu nu sunt grasa…:-)

PS 2 – Celor doi frati ai mei, Rechinul si Delfinul in ordinea aparitiei domniilor lor pe pamant…dragilor, pe voi va iubesc atat de mult ca, in ciuda unei oarecare priceperi la a-mi asterne gandurile si sentimentele in scris, nu am fost niciodata in stare sa verbalizez dragostea pe care v-o port! Nu fac niciun fel de misto (desi da, si la asta ma pricep! Nu oarecum; ma pricep, punct!), imi sunteti nespus de dragi, sunteti fratii pe care orice sora mai mare si i-ar dori! Si am aceste doua mesaje, de maxima importanta, pentru voi: Iarta-ma, Rechinul meu, pentru reprosul odios care s-a finalizat cu gasirea, in raftul meu de sifonier, a cadoului pe care ti-l facusem – iti jur! – din tot sufletul si iti multumesc pentru dimineata aceea geroasa, cand in statie la tramvaiul 19, la Dristor, adolescent fiind si abia angajat, ai scos ultima hartie albastra de o mie de lei din portmoneu si mi-ai dat-o zambind si stergandu-mi lacrimile, desi eu eram sora mai mare! Iar tu, Delfinul cu cei mai frumosi ochi albastri de pe tot pamantul, sa nu uiti niciodata ca eu sunt  aia care „a sters de rahat curul tau ilustru de manager” si iti multumesc pentru noaptea aceea de iarna grea, cand ai stat cu mine neclintit si nedormit pe WhatsApp (ca nah, acum avem tehnologie), si mi-ai scris „nu stiu, sor-meo, ce sa-ti spun, ca m-ai lasat prost dar sa stii ca te iubesc mult”…si pentru ciocolata mica, care s-a topit in mana ta mare atunci cand ai asezat-o sub bradul mamei, de Craciun, ca sa o gasesc eu si sa ma bucur ca a venit si la mine „Mosul”. Placinta de la Mc nu o pun la socoteala, Mosul stie ca-s grasa, nu mi-ar fi adus asa ceva cadou :-).

Va iubesc mult, sunt foarte mandra de voi, va multumesc ca m-ati ales sa va fiu sora mai mare, desi voi sunteti mult mai buni, mai frumosi si mai intelepti ca mine!

Si acum, intr-un final, scrisoarea:

„Draga mea surora mica si sexoasa (cum numai tu te vezi :-)!)

Da, asa cum bine ai remarcat si tu, intr-adevar eu tot grasa sunt! Si probabil,
daca asa o da Dumnezeu, am sa fiu pana la sfarsitul zilelor mele

Si vorbind de sfarsitul zilelor mele – asa ai sa intelegi si de ce am
„copiat-o” in CC pe cealalalta surora a noastra, care chiar e mica (mai
mica, adica!) si cred ca la randul ei se considera, de asemenea sexoasa,
nu-i asa draga R?!? – asa, deci ca sa nu deviem de la subiect, vorbind de
sfarsitul zilelor mele, vreau sa va spun, la amandoua, ca va iubesc! Pe amandoua! Foarte
mult, mai mult decat am putut sa v-o arat (sau am sa pot vreodata!), sunt
foarte recunoscatoare ca-mi sunteti rude (ba chiar surori!), sunt foarte
recunoascatoare pentru tot ce am trait impreuna, pentru ca v-am vazut
crescand, pentru ca v-am vazut plangand, pentru ca e un lucru foarte mare sa
stii ca atatea bucatele din tine (asa v-am vazut eu mereu, pe voi astia
micii: bucatele din mine :-)!) umbla libere prin lume!

Nu vreau ca asta sa fie un mail plangacios si nu sunt pe moarte (sau cel
putin asa sper, one can never know cand se poate intampla asta!) dar pentru
cazul in care as fi, sau pentru cazul in care nu stiti si vreti sa aflati,
va iubesc tare mult si vreau sa va intreb pe amandoua niste chestii (de la
K mi se trage, ea a fost cea care a pus degetul pe rana cu unul din
mailurile ei ghiduse!):

1. Nu vi se pare ca eram, parca, mai apropiati atunci cand eram mai mici?!? Nu
vi se pare ca „getting old” inseamna sa te departezi, putin cate putin, de
cei dragi?!? Si nu vi se pare dureros?!?
2. Nu vi se pare ca nu mai vorbim cum vorbeam odata, nu vi se pare ca pana
si voi – intre voi – aveti secrete, chestii pe care nu le spuneti, pe care va e
un fel de rusine (prost inteleasa) de a le pronunta cu voce tare, ca si cum
daca le tacem (sau le taceti!) lucrurile alea dispar de la sine?!?!?
3. Sunteti fericite? Vreau sa stiu daca sunteti fericite, dar mai ales vreau
sa stiu daca nu sunteti…..pentru ca fericirea e o stare de spirit la care
se poate ajunge (rar, e drept! dar se poate!). Vreau sa fiti fericite,
trebuie sa faceti asta! Eu am fost profund nefericita si cred ca m-am
obisnuit cu starea asta! Cred ca mi-e greu daca n-am probleme, cred ca mi-e
simplu sa-mi inventez! Singura treaba buna e ca am invatat sa recunosc
situatiile care creeaza nefericire (si dependenta de nefericirea
respectiva!) si poate, daca am fi putin mai prietene (nu doar surori, uneori
nu e de ajuns!) v-ar putea folosi nefericierea mea! Mie nu-mi mai foloseste
la nimic, e ca o haina veche, dar m-am invatat asa bine sa o port ca mi se
pare ca n-am avut niciodata ceva mai dragut de imbracat!

Trebuie sa stiti (daca n-ati aflat deja) ca trebuie sa fiti libere! Libere

sa puteti face toate alegerile pe care vreti sa le faceti! Trebuie sa stiti
ca nimic (si nimeni! Da, NIMENI!) nu merita sa va sacrificati voi visele, si
ambitiile, si dorinta de a face ceva (orice ar fi ceva-ul ala!) in numele
unei iubiri de care – in ziua de astazi – nu mai e nimeni convins! E bine sa
iubiti, dar trebuie sa stiti ca iubirea nu vine la pachet, cu niste
restrictii! Sunteti foarte tinere (si foarte frumoase, nu grase, cum sunt eu!
N-am fost asa tot timpul, n-am facut nimic atunci cand nu eram asa! Din
pacate!) si aveti foarte multe de oferit voua si altora, oamenilor din viata
voastra! Nu va opriti din visat, pentru ca nu stiti inca ce vreti si nici ce
cautati! O sa vi se para ca aberez si probabil ca asa e, dar e mai bine sa
va aberez eu acum, decat sa plangeti voi lacrimile pe care le-am plans eu, de
atatea ori!
Sa nu lasati pe nimeni sa rada de visele voastre, sa n-ascultati pe nimeni
care va spune altceva decat ca puteti sa faceti orice, tot ce vreti voi! Sa
nu vi se para nimic prea mult, sa nu credeti ca e vreun loc unde voi sa nu puteti
ajunge! Sa nu credeti in nimeni, dar sa credeti in voi! Si sa stiti ca -
paradoxal – motorul oricarei fericiri sta in noi! Suntem noi cei care ne
ridicam restrictii, ne creem obsesii, ne putem piedici, ne descurajam si ne
plangem apoi – tot noi – de mila! Nu e adevarat ca in viata iubesti numai
odata, nu e adevarat ca iubirea – daca e adevarata – dureaza toata viata! Nu
e adevarat ca nu poti sa iubesti doua persoane in acelasi timp (nu cascati
gura si nu holbati ochii, nu m-am indragostit de nimeni altul, tot pe
dementul ala de moldovean il iubesc!), nu e adevarat ca daca iubesti pe
cineva ti se pune o perdea pe ochi si nu-l mai vezi decat pe cel iubit (asta
seamana mai degraba a obsesie decat a dragoste!), nu e adevarat ca nu exista
iubire! Dar e adevarat ca viata merge mai departe, e adevarat ca uitam, e
adevarat ca nu ne gandim, e adevarat ca ni se pare ca anumite chestii ni se
cuvin (dragostea mamei, preocuparea excesiva a celui care ne iubeste sau asa
zice, dragostea neconditionata a bunicilor, parintilor, fratilor) si e
adevarat ca pe pamantul asta nu ni se cuvine nimic dar meritam totul!

„N-am sa fiu un om obisnuit pentru ca dreptul sa fiu exceptional”….stiati
asta?!? Eu o stiu demult si de aceea chiar daca sunt grasa (obsesiv cuvant, a?) ma vad frumoasa, chiar daca nu prea mai arat ca voi mi se pare ca Brad (Pitt, da?!?) n-ar zice nicicum nu, daca i-as propune o
zbenguiala (apropos de rame care fac sex, K, cred ca asa fac! cum as
face eu cu Brad Pitt, ha, ha, ha), chiar daca n-am vreun MBA nu m-as da pe
trei ca Pascu (asta-i un nebun de la noi de la firma, care are sapte facultati si
calitatea „umana” a unei nevertebrate!) …si mai sunt multi de „chiar daca”
….(cel mai meserias ramane al lui Chilian, cred ca sunteti de acord?!). Si
voi aveti acelasi drept, sa fiti exceptionale! Ce zic eu, sa fiti?!?!?
SUNTETI EXCEPTIONALE! Nu va lasati pacalite de nimeni care va spune altceva!
Vreau sa stiu daca sunteti triste, vreau sa stiu daca sunteti ganditoare,
vreau sa stiu despre voi, ma intereseaza ce faceti, ma intereseaza daca va e
rau sau bine si ma intereseaza ce pot eu sa fac ca sa va fie bine! Vreau sa
stiu daca aveti intrebari, mai ales ca am avut si eu si, la unele dintre ele
– puteti sa credeti! – chiar am aflat raspunsurile! Vreau sa stiu mai mult
decat vorbim – din varful buzelor – cand ne vedem! Vreau sa stiti ca va
iubesc (si ce daca ma repet?!? oricum nu ma pot repeta de cate ori va iubesc
:-))!), vreau sa stiti ca as rupe capul meu daca asta ar salva degetul
vostru mic, vreau sa credeti ca daca trei ani de nefericire a mea ar insemna
o zi de fericire in viata voastra, as accepta targul asta, vreau sa stiti ca
regret ca n-am decat o viata sa va fiu alaturi, dar fiecare secunda din ea
va e dedicata (si e bine sa stiti asta, pentru cazul in care aveti nevoie!).
Vreau sa va spun ca probabil n-as fi in stare sa va fac sa radeti de cate
ori plangeti, dar as putea plange cu voi!

Apreciez ca am scris destul si totusi nu e asta tot ce vroiam sa va spun! Nu
va fixati tinte inalte in viata, propuneti-va sa fiti bune si sanatoase!
Propuneti-va sa reusiti ca, macar odata pe saptamana, sa vorbiti cu cineva
drag (n-am sa am pretentia sa fiu eu aceea, dar am sa fiu multumita daca imi
vine si mie randul, la fiecare jumatate de an! Asta ar trebui sa va fie
suficient ca sa acoperiti tot neamu’+ pisii si polonicii din dotare!) dar
chiar sa vorbiti! Chiar sa-l intrebati ce-l doare – daca-l doare – sau sa-i
spuneti – cu sinceritate – ce va doare pe voi! Propuneti-va ca daca se
intampla ceva ce voi nu puteti sa prevedeti sau preintampinati, sa stiti
sigur ca toti cei dragi stiu exact ce loc au in viata voastra!!! Ca o sora
mai mare si mai grasa (ah, ma-sa, iar obsesia asta!) ce ma aflu, am inceput
eu! Ca asa spune si tata popa, ca exemplul personal e cel mai puternic!

Va iubesc! Asta mi-e testamentul si asta v-as lasa daca as muri maine:
dragostea mea, sa lumineze deasupra voastra si sa va arate drumul spre casa,
atunci cand nu-l mai vedeti!„