Telefonul a început să cânte abrupt, rupând în fâșii liniștea din camera. Ah, fir-ar, bombăni omul, înainte să întindă mâna și să întrerupă alarmă. Ar mai fii stat în pat dar reîncepea munca, tocmai trecuseră sărbătorile de Paște, era a doua zi. Hai, își spuse în barbă, că până și Hristos a Înviat. S-o fii dus și El la muncă, că tare aș vrea să știu asta ?! Zâmbi amuzat, ce gânduri îmi treieră prin cap, la prima ora așa, se vede că nu am băut cafea. S-a dus la bucătărie, a dat drumul la filtru, apoi a intrat la baie. Când se spăla pe dinți, cu atenție, își aduse aminte de seara care trecuse. Iarăși se certaseră. Ce-i mai place să aibă dreptate, e, aia e, când ai dreptate ești singur, foarte bine, deci are dreptate ! Își luă cafeaua și se duse în balcon să o bea, era frumos afară, venise primăvara cu totul, peste zi era chiar cald, foarte cald. Dar diminețile erau încă plăcute, răcoroase, cu cerul ca o leșie albastră, pe care norii se plimbau de colo colo, în cete, ca niște nădragi pufoși sau ca niște bucăți de lână netoarsă, aruncată cu furca. Lasă, o sun mâine. Sau poate îi scriu mesaj mai încolo, în tot cazul, mă supără când face pe interesanta, nu mai suntem la liceu. Mai e puțin și ne intră copii la liceu și ea încă face pe domnișoara.
Verifică telefonul – cine știe, poate mi-a scris ea. Nu, nu îi scrisese, normal, cum să facă asta, e datoria bărbatului să caute femeia și e datoria femeii să stea mereu supărată pe bărbat că altfel, Doamne apără, dacă rămân fără motiv să o caut. Cu cafeaua încă în mână se îndreptă spre șifonier, tricou sau cămașă, cămașă sau tricou, cămașă să fie, poate ieșim diseară în oraș, să ne certăm și live nu doar la telefon, hm, poate că o iubesc dacă tot vorbesc cu ea în cap, mereu, atunci când nu e de față. Revelația îl lăsă cu gura căscată, cu cana de cafea la jumătatea distanței către gură și înțepenit ca un șoarece când vede pisica. Simți cum îl invadează panica, se ridică ca un val tsunami, glezne, genunchi, talie … lăsă cafeaua pe capătul patului, respiră de câteva ori și începu să numere rar, de la o sută înapoi, așa funcționa creierului lui, numărătoarea inversă i se părea mai simplă și mai de efect. Era divorțat de foarte mulți ani iar pe ea o cunoștea de …hm ….chiar, de cât timp o cunoștea ? Prea puțin domnule, își răspunse, prea puțin pentru asta. Simți nevoia să se întindă, păi ce înseamnă pentru asta, oare cât timp e ok ca să nu fie prea puțin pentru a iubi pe cineva ? Dacă eram femeie m-aș fii gândit că sunt la ciclu, ia, hai la birou, că uite de aia nu-s bune zilele astea libere, ai timp prea mult și mereu găsești prostii de făcut sau de gândit. Se îmbrăcă uitându-se la fotografia fiică-sii, era în vacanță, mâine poimâine face 18 ani și tac-so e îndrăgostit, mdea.
Când a tras ușa după el, s-a gândit că mai e timp destul până diseară, vede dacă să o sune sau nu. Poate că doar i se pare că o iubește, after all …
Parcarea era peste stradă și îi era mereu lene să se ducă la trecerea de pietoni de la semafor. Deși secția de poliție era tot peste stradă, de cele mai multe ori traversa în fugă, atunci când mașinile erau oprite în partea cealaltă de intersecție, pentru că rareori veneau mașini de pe bretea, din stânga, astfel încât era timp suficient. Dădu să pună piciorul jos de pe trotuar dar exact atunci observă că plecaseră mașinile. Se sui la loc. Îi suna telefonul. Îl scoase distrat din buzunar, cine să fie la ora asta, îi bătea soarele în ecran și avea și ochelarii de soare la ochi, nu vedea cine sună. Îl puse la loc în buzunar, lasă că ajung la mașină și văd acolo, ce mai contează câteva minute, coborâ de pe trotuar și o luă la fugă.
Nu văzu mașina care vira în viteză, dar o simți lovindu-l violent în picior, dărâmându-l, simți ceva greu rostogolindu-i-se peste piept, iar apoi se făcu liniște dintr-o dată, întuneric plin, ca în miez de noapte și simți cum un curent puternic, de tunel, îl trage în sus, tot mai sus, către cerul albăstrui ca o leșie, cu nori pufoși, cete cete de nădragi netorși …
…
Polițistul trase sacul strălucitor, de aluminiu galben, peste cadavrul întins pe carosabil. Scuipă lat, cu obidă, în lateral și înjură gros, vulgar. A doua zi de Paște, cu ce ți-am greșit, Doamne, și ăsta cu ce ți-a greșit de l-ai luat așa, la prima oră, că nici cafeaua n-o fi băut-o, idiotul, treci tu ca animalul în alergare, fără să te uiți, că dacă nu era mort era bătut, îl băteam eu, Doamne, dar acum ce să mai facem ?!?
Femeia de la volan era în stare de șoc, repeta mecanic nu l-am văzut, nu l-am văzut, nu l-am văzut, nu e trecere aici, celălalt polițist o conducea cu blândețe către trotuar știm doamna, ne pare foarte rău, așa fac mereu pe colțul asta de bulevard, parcă e blestemat sau poate că noi suntem blestemați, ce mai era doamna, până la trecere, nici un scuipat, cum să treacă așa, ca somnambulul, mergeți pe trotuar, o să vină imediat colegii de la IML, asta e procedura, ce să facem, Dumnezeu să îl ierte, o viață de om, cred că dacă îi spunea cineva dimineață, când s-a trezit, că la 9 :15 o să tragă nea Gică sacul de mort peste el …
