Stătea să plângă. Buza de jos îi tremura vizibil. O prinse între dinți. Eu oprisem mașina să îmi iau țigări. Ea era în fața chioșcului. Părea încă adolescentă. Am evaluat-o golănește, de jos în sus, nu mi-a atras nimic atenția dar nici nu mi-am putut muta privirea. Era ceva acolo, nu știam ce, nici nu mai conta. Când s-a simțit privită a ridicat bărbia. Noi, bărbații, suntem aroganți, deseori misogini și – sunt bine dispus azi și recunosc – uneori porci. Ba chiar ne și place asta. Însă nici cu femeile nu mi-e rușine. Asta – de exemplu – făcea pe deprimata dar cum a văzut că mă uit mai atent, s-a trezit felina-n ea. Păi, să nu le iei pe toate-n… Rothmans roșu aveți? N-avem, domnu’, ce țigări sunt astea?
Offff, iar trebuie să mă duc la benzinărie, incredibil, ce greu e să te sinucizi cu stil. Rothmans roșu am apucat de când eram puștan, nu pot să fumez altceva deși îmi dau seama că mahoarcă-s toate. Mai bine le-aș lăsa. Am ridicat din umeri, m-am întors și am deschis mașina. Când am trecut pe lângă ea am auzit-o zicând, cu o voce ca o catifea:
– Pentru 100 de lei poți să îmi faci ce vrei tu. Iar pentru 300, poți să faci asta toată noaptea.
Sunt bărbat în toată firea, mâine poimâine fac 43 de ani. Zic că n-am trăit degeaba. Nu sunt vreun Adonis dar am niște trăsături corecte, masculine. Sunt foarte înalt și asta mă ajută. Sunt și bine dotat dar asta nu se vede. Am plătit câteva femei la viața mea, nu neapărat de nevoie. Prima dată a fost de curiozitate. Să ridice mâna cine n-a mers sau, măcar, n-a vrut să meargă „la curve”. Și toți înțelegem prin „curve” niște femei frumoase, rafinate, cu care altminteri poate nu am îndrăzni să intrăm în vorbă dar pe care credem că ni le „permitem” dacă plătim tariful. Nu ar recunoaște niciunul cu voce tare că merge la fetele acelea de pe Mantuleasa, Dudești, Moșilor sau – Doamne apără – centură. Au fost dăți în care m-am gândit, ce vrea să însemne, de fapt, o curvă. Ce o face „curvă”? Că ia bani pentru niște servicii? La definiția asta, suntem curve toți. Cine spune că dacă faci sex și iei bani, ești curvă și dacă faci calcule și iei bani, ești economist?
Toate astea mi-au trecut prin cap în trei, hai cinci secunde, am deschis portiera la mașină și, în timp ce intram în habitaclu, i-am spus ferm: hai.
A intrat în mașină lângă mine, m-am mai uitat o dată la ea, nu era deloc îmbrăcată ca o „profesionistă”. Și iarăși: cum se îmbracă o profesionistă a sexului? N-ar trebui – de fapt – să fie dezbrăcată?
Bărbia începuse să îi tremure din nou. Stătea – iarăși – să plângă. M-a întrebat, cu o voce care aproape se spărgea într-un hohot:
– Pot să fumez?
Am fost tentat să o refuz dar mi-a venit ideea să-i răspund sarcastic:
– Fumezi?
M-a privit speriată, cu doi ochi ca frunza, plini de lacrimi, și a icnit:
– Nu. Dar acum mi-ar fi plăcut.
Un zâmbet răutăcios mi-a plecat dinspre urechea stânga direct către ea :
– Păi ok. Fumează.
Lacrimile i-au depășit conturul ochiului și au început să se prelingă pe fața albă, cu câțiva pistrui. Am tras mașina pe dreapta pentru că nu îmi mai putea lua ochii de la ea. Nu înțelegeam cât era milă și cât aroganță în comportamentul meu; dar fetișoara asta, plânsă și delicată ca o trestie, vânzându-și trupul cu vulgaritate, îmi captase toată atenția. Nu m-am gândit prea mult înainte de a continua:
– Auzi, mie nu prea îmi place să cumpăr mărfuri necorespunzătoare, cred e mai simplu să te întreb de la început. Câtăăăă…. să-i zicem, hm hm, experiență ai?! În fu… ăăăă, hm hm, treaba asta?
A izbucnit în hohote și a început să tremure dar apoi s-a scuturat, scurt, o prelungire a gestului de mai devreme, de a ridica bărbia, atunci când s-a văzut observată. Când mi-a răspuns, își recăpătase controlul asupra vocii:
– Nu am prea multă experiență, e prima dată, dar tocmai de aceea e tariful așa de mic. Mai mult, ți-am spus că putem face tot ce dorești, cum dorești. Nu cred că ai motive să te îndoiești. Arăt bine, sunt curată și am și prezervativ. Mai multe chiar…
Încheierea a fost abruptă, pierdută într-o șoaptă, în timp ce se căuta febril în poșetuță, probabil ca să-mi arate prezervativele. Am simțit nevoia să deschid geamul mașinii. Am respirat adânc. I-am închis geanta, i-am întors capul spre mine și i-am ținut bărbia, ca să-i văd ochii, atunci când îi vorbesc:
– Fato. Nu știi nimic despre mine, nici măcar numele, și nu intenționez să îți spun decât partea care te interesează. În viața de zi cu zi, când nu mă plimb în mașina mea scumpă, îmbrăcat în hainele mele de firmă, căutând exclusiv marca de țigări pe care o fumez, îmi câștig existența făcând ce mi-ai propus tu să faci pentru mine. Binențeles că nu la tariful pe care mi l-ai cerut tu, eu, de banii ăștia, spăl mașina și las spagă la băiatul care face asta. Nu asta e important. Am început ca tine. Tot așa, strângând din maxilar. Tot așa, spunându-mi că dacă nu mă vrea Ea, mă vor vrea (multe) altele. Și vor plăti și bani pentru asta. Că nu am să mai plâng ba chiar am să le fac pe altele să plângă. Și pe alții lor, de asemenea. Și că Ea o să afle. Și o să mă regrete. Și … Îți spun că nu mai știu ce am gândit atunci. Nici cum au trecut anii. Ea nu a aflat. Nici nu a regretat vreodată, e măritată și are doi copii frumoși. Încă mă gândesc că ar fi putut fi ai mei. Ai noștri. Am mai îmbătrânit. Chiar dacă încă arăt bine și uite, chiar și tu, ai crezut ca aș putea fi vreo „partidă”. Și te-ai gândit să jucăm împreună un fel de Pretty Woman autohton. Am bani. Un oarecare standard de viață. Vacanțele mi le plătesc clientele. Am avut solicitări chiar și de la bărbați. Dacă au vrut doar companie, pentru o vacanță sau un eveniment, am acceptat și asta. Știi ce e prost? Durerea cu care am plecat pe drumul ăsta e tot acolo. Sufletul nu mi s-a vindecat. Nici alinat. Îl simt că pe o smochină. Dar, până și aia, e dulce…
Fata se oprise din plâns. Mă privea cu gura ușor căscata și ochii măriți. O dâră de rimel i se uscase pe obraz și o rază de soare îi sclipea pe un canin. Avea dinți frumoși. Și mă strângea, spasmodic, de mână. Am continuat:
– Du-te acasă. Sper că ai una, dar dacă nu, poți sta la mine o vreme, scurtă evident, până te gândești la ceva. Plângi dacă trebuie, apucă-te de box și bate un sac, dacă trebuie. Aleargă. Vorbește cu o prietenă sau nu vorbi cu nimeni. Dar trăiește-ți viața. Și nu intra în lumea asta a noastră, așa numitele „curve”; e suficient de mare concurența și există și alte modalități, și să-ți plătești facturile, și să te răzbuni. Fii fericită! Asta da, răzbunare. Dar fii fericită, nu ca să te răzbuni. Ci pentru că meriți, toți merităm. Chiar dacă unii dintre noi, uită asta și se pierd pe drum.
