Știi ce mi se pare cel mai greu? Să fii consistent. Să faci, în fiecare zi, cu încăpățânare, același lucru. Dacă ai știi de câte ori mi-am promis că am să îți scriu zilnic, zilnic….și dimineață îmi spun că mai e până la prânz, la prânz mă gândesc că poate sunt mai liberă după amiază, apoi îmi spun că diseară, sigur diseară. Și trece ziua, Cătălin, și reușesc ca – după ce nu îți scriu – să mă și învinovățesc cumplit pentru asta. Și îmi dau seama că asta este ce se întâmplă, de fapt, de fiecare dată. Pe de-o parte, nu ne ținem niciodată de ce promitem. Nici măcar față de noi. Iar apoi, intervine și vinovăția. Și de parcă nu ar fi suficientă presiunea, ne mai și încărcăm cu dezamăgirea. Oare câte relații s-or strica din cauza această, Cătăline, tu ce crezi? Știi cum e, ii promiți – de exemplu – că nu mai fumezi. Și chiar ai vrea să nu mai fumezi, la urma urmei de ce nu, în primul rând ție ți-ar prinde bine…dar nu reușești și la asta se adaugă promisiunea încălcată. Te enervează privirile pline de reproș, tăcerea care se lasă când scaperi bricheta. E doar un exemplu, Cătălin, oamenii promit multe: că nu mai mint, că nu mai fac shopping, că nu mai înșeală….că nu mai pierd timpul aiurea, că se apucă de slăbit, că nu mai beau coca-cola, că scriu minim un text pe zi. Și oamenii nu fac asta, Cătălin, eu nu fac asta! Și apoi ne simțim vinovați, vinovăția pune presiune, devenim morocănoși, ciufuți, agresivi. Ajungem la reproșuri, la certuri inutile.
Cum să facem să ieșim din cercul acesta vicios, cum oare?
Hai că îți scriu mâine, ok?
