Exista un film care se numeste “Winter Tale”. Eu fac destul de rar recomandari, nu-mi place sa ma hazardez, suntem foarte diferiti si e greu sa gasim ceva care sa ne placa tuturor. Si totusi…
As risca, insa, sa fac aceasta recomandare chiar daca – va spun de la inceput – este mai degraba un basm decat un film. Trebuie privit, mai degraba, cu sufletul decat cu ochii, trebuie inteles, mai degraba, cu inima decat cu creierul. Eu l-am vazut anul trecut.
Lasa ca Dracul Sef este Will Smith si teoretic – daca asa arata Scaraotchi, sa zicem ca nu m-ar deranja deloc, dar deloc, sa il salut de foarte aproape… eventual soptit, in urechea dreapta 
Lasa ca Dracul Mic este Russell Crowe, care pentru mine este un fel de supra-actor, are o versatilitate si o capacitate de redare extraordinare! Sunt convinsa ca el, si numai el, putea sa fie The Gladiator, si matematicianul schizofrenic din A Beautiful Mind, si detectivul sarcastic din Proof of Life, si ziaristul din The Insider, si…(ok, imi place omul, ati prins ideea, ce sa facem si da, i-am vazut toata filmografia, v-am spus ca sunt serioasa!)
Dar sa il vezi pe Colin Farrell jucand intr-o poveste de iarna, cu ingeri, draci si cai inaripati…well!
Se spune ca ajung la noi doar lucrurile si informatiile pe care trebuie sa le primim. Ca orice altceva scapa vazului si auzului nostru. Ca, daca nu e pentru noi, inclusiv o bomba poate sa cada in imediata noastra vecinatate si nu o vom observa sau auzi. Pe acest principiu, daca cititi articolul de fata inseamna ca a trebuit. Si daca eu am vazut “Winter Tale”, inseamna ca a fost (si) pentru mine.
Ei bine, de la filmul respectiv am inceput sa fiu – pur si simplu – mult mai atenta la realitatea imediata. La felul in care, in situatii date, daca solicitam sa fiu ajutata, ca din senin, ca prin magie, ajutorul respectiv aparea.
Concret:
- Am trecut printr-o situatie cruciala, de genul viata/ moarte in decembrie, anul trecut. Viata mea depindea de o usa care trebuia sa se deschida dar era inchisa, din interior, cu o cheie rasucita in broasca, de 4 ori. Iar eu eram lipita de usa respectiva si strigam dupa ajutor, constienta fiind, in acelasi timp, ca ajutorul nu are cum si de unde sa apara, usa nu putea fi deschisa din exterior, doar din interior, caci cheia era in broasca. Nu glumesc, nu dramatizez de dragul efectului literar si nu fantasmez. Eram atacata, ca sa ma salvez trebuia sa fug dar nu aveam ragaz sa deschid usa. M-am gandit, poate pentru o fractiune de secunda ca am nevoie de ajutor, ca vreau sa fiu ajutata. Si, ca prin minune, am primit cateva secunde in care am invartit cheia in broasca si am reusit sa o iau la fuga pe scari. Am fost ajutata dar am cerut asta!
- Am avut nevoie de o cheie de interfon, pentru blocul in care m-am mutat. Cumva, fostii locatari, niste prieteni, au uitat de cheia care facea accesul in bloc atunci cand am preluat apartamentul si cheile sale. Pentru ca in cursul zilei usa blocului statea mai mult deschisa, acest fapt nu m-a deranjat foarte tare. De altfel, locuiesc si ei destul de aproape, astfel incat mi-am zis ca, la o adica si daca e musai….insa a fost musai la ora 12 noaptea, caci asa ajunsesem. Am incercat sa sun la cateva apartamente, care aveau geamul luminat, dar evident nu mi-a deschis nimeni (m-as bucura macar sa nu ma fi injurat :-)!). Am incercat cu toate cheile de pe manunchiul de chei (credeti-ma, am cateva!). I-am sunat si pe ei, ba chiar m-am dus la ei la bloc, dar oamenii au copil mic de un anisor, cam care erau sansele?! O mama de bebelush doarme si in apa daca e copilul linistit astfel incat…Intr-un final, aproape resemnata, am dat un sms din fata blocului lor si am asteptat. Cum nu se intampla nimic, mi-am spus ca mai degraba astept in fata blocului meu, poate apare vreun intarziat dar cu cheie de la bloc, caci asa, intarziata eram si eu Si pe cand stateam eu, meditativa, in masina personala, incercand sa hipnotizez usa blocului sa se deschida, m-am gandit ca vreau sa fiu ajutata, vreau o minune, vreau sa intru in bloc si sa ajung in casa. Ca imi e somn si sunt obosita, ca vreau sa beau niste apa si sa ma intind in pat. Nu terminasem gandul, cand a sunat telefonul. Era prietena mea, pe care o trezise bebelushul si care verificase telefonul. Vazuse sms meu disperat si ma sunase. In 5 minute eram la ea si preluam cheia de la interfon, in alte 5 eram in bloc deja, urcand catre apartament. A trebuit doar sa cer!
Nu va mai plictisesc cu exemple, caci am (macar) cateva zeci! Pentru ca, de atunci, am tot verificat, incepand cu lucruri frivole (vreau un loc de parcare atunci cand parcarea la hypermarket e full, vreau sa gasesc un taxi atunci cand afara e ploaie si e ora de varf, etc.) pana la lucruri importante (vreau sa fiu ajutata sa trec cu bine peste operatie, vreau sa fiu ajutata sa imi gasesc o casa, etc.)
De fiecare data, fara greseala si fara exceptie, am fost ajutata!
Nimeni nu poate sa intervina peste liberul nostru arbitru! Liberul arbitru este cel mai pretios cadou pe care il primim atunci cand ne nastem. Aceasta implica insa, pe langa libertatea de decizie si de alegere, si faptul ca nu putem fi ajutati daca nu solicitam ajutorul in mod explicit.
In “Winter Tale” este vorba (si) despre asta! Este un basm! Este un film care trebuie inteles – asa cum va spuneam – mai degraba cu sufletul decat cu mintea.
Dar eu va propun asta – cereti ajutor! Atunci cand va trebuie, atunci cand sunteti singuri, atunci cand sunteti pesimisti si/ sau in nevoie! Cereti ajutor! Dupa care, doar fiti atenti! Este suficient.
Sa cerem ajutor, zic!
