Imi amintesc de ziua – de fapt de noaptea – de acum niste ani, de parca s-a intamplat ieri. De parca se intampla acum. Era vara tarzie, ca acum. Dar era infiorator de cald, nu ca acum. Iar eu – de cat p-aci 22 de toamne – plecam, voioasa, sa nasc. Nu citisem nimic. Nu stiam nimic. Nu aveam Google, smartfon, moasa….nici doctor nu aveam, ma duceam la maternitate ca doar in maternitate era plin de doctori, nu ?!? Si il aveam pe tatal copilului si pe mama, viitoare bunica la aproape 40 de ani J
Orele acelea, 6 cate au fost, nu sunt inregistrate pe nicaieri, au ramas in memoria mea. Iar memoria mea este in stare sa le redea la minut, ca pe un film vechi, de arhiva. Si face asta, de cate ori se apropie noaptea de 24 spre 25 august.
A fost bebelusa cu cel mai lung si mai negru par pe care am l-am vazut eu vreodata. A fost singura bebelusa care a stat la incubator, cu prematurii, desi a avut 4200 gr la nastere. Si 51 de cm. 51 de cm de perfectiune. Pentru ca ne-am chinuit amandoua, cumplit, la nastere, a avut apgarul 7. E putin pentru un copil mare si nascut la termen. Dar era incapatanata de atunci. Si independenta, si aroganta, tot de atunci. A tipat tarziu, mi se parea ca nu o mai aud odata. Dar si cand a inceput sa tipe …
Am crescut impreuna noi, ca nici eu nu eram mai mult decat un copil. Si cat de frumos m-a crescut, si astazi ma mir si imi dau lacrimile. De la ea am invatat ce e curajul. Independenta. Rabdarea infinita. De la ea am invatat ca nu trebuie sa vorbesti niciodata despre lucrurile rele pe care le faci. Sau care ti se fac. De la ea am invatat ca la capatul fiecarei perioade negre se afla un curcubeu. Si ca mereu trebuie sa cauti curcubeul acela. De la ea am invatat ce inseamna toleranta. Dar si inflexibilitatea. Incapatanarea.
De la ea am invatat ca pe unii oameni ii iubesti, pur si simplu. Orice ar face. Iar pe altii, nu ii iubesti ! Pur si simplu. Orice ar face…
Nu stiu cum au trecut anii astia. Unii au fost foarte grei. Dar cu ea, mi s-au parut usori. Si am facut multe greseli in viata eu, insa un singur lucru corect : am iubit-o asa cum e ! O iubesc asa cum e. Nu am vrut-o niciodata altfel. Nici blonda (desi rautatea mea favorita, deh, parinte fara minte, cand era mica, era sa ii spun – in gluma, proasta gluma ! – ca fetita mea era blonda si au schimbat-o cu ea la maternitate L), nici mai buna, nici mai cuminte, nici mai supusa. Mai frumoasa nu se poate, Cosanzeana mea e mai frumoasa decat un intreg basm cu zane. Nici mai desteapta nu se poate, Cosanzeana mea are profunzimea lacurilor de munte si rabdarea, si tenacitatea marii. As fi vrut, poate, sa o fi intalnit mai devreme. As fi vrut sa fii avut mai mult timp cu ea. As fi vrut sa ma fii bucurat, mai mult, de fiecare zambet, de gropita ei din obrazul stang. As fi vrut sa ii fii citit povesti, nu i-am citit niciodata, nu stiu de ce. Sa ii fii pregatit micul dejun, de mai multe ori decat am facut-o.
Nu pot sa spun ca o iubesc. Cuvantul asta e prea sarac pentru ce simt eu pentru Cosanzeana. Si l-am uzat, de cate ori l-am folosit pentru altii. Ea merita sa inventez un cuvant nou. Un intreg alfabet si o limba noua. Imi rupe sufletul si mi-l face la loc, de cate ori o vad zambind. De cate ori imi trece pragul casei, ma uit la cel mai spectaculos rasarit de soare. Nu am vazut in viata mea ceva mai frumos si ma simt privilegiata ca dintre toti oamenii de pe pamantul asta ea imi spune, mie, « mama ».
Candva, o sa fie o mama mai buna ca mine. Uitati-va numai, ce treaba exceptionala a facut cu mine J
Iar eu, sunt fericita ca am cunoscut-o. Sunt fericita ca are parul meu negru. Si cam atat cred ca are de la mine, propria mea mama mi-a zis ca – in comparatie cu Cosanzeana – nu sunt nici macar draguta J
E ziua ei astazi. Nu am ce sa ii fac cadou, ea este cadoul meu inca de cand s-a nascut.
Mami, astazi, de ziua asta care e la fel de frumoasa ca urmatoarele 36500 care vor urma in viata ta, am vrut sa iti spun – pentru prima data – cata bucurie mi-ai adus. Ca regret fiecare lacrima pe care ai plans-o, si pe toate cele pe care urmeaza sa le mai plangi, inca. Dar ca ma bucur ca toate lacrimile au reusit doar sa te indarjeasca si sa te faca mai puternica. Am vrut sa iti spun ca iti multumesc pentru toate experientele, nu a fost niciuna rea, cum nu a fost niciuna buna. Au fost exceptionale, asa cum esti tu toata. Esti exceptionala ! La polul opus, eu iti doresc, mama, o viata banala. Plina de iubire. Cu copii, catel, iepure, cu un om bun, care sa te iubeasca, si pe care sa il iubesti. Iti doresc o viata plina de normalitate, te vreau doar atat : sanatoasa si fericita !
Si bineteles, am sa ma bucur atunci cand ai sa castigi, cu siguranta, doua Oscaruri (chiar daca nu ai sa ma mentionezi in discursul de multumire ! O sa ma bucur sa fiu in sala, sau acasa, si sa le spun vecinilor : ea e fata mea !), am sa ma bucur atunci cand ai sa ai casa aceea, mai frumoasa ca in pozele de pe fb pe care mi le tot trimiti, si am sa cresc, fericita, cei doi copii cu ochii albastri, precum si catelul din rasa aceea de care nu imi amintesc cum se numeste.
Iar eu am sa imbatranesc fericita, sunt déjà fericita din 24 august, de acum niste ani, si chiar daca nu am facut mare lucru in viata asta, am facut totusi singurul lucru care conta : te-am cunoscut pe tine !
La Multi Ani !
