Astazi m-am gandit sa vorbesc putin despre empatie. Stim ce este aceea empatia?
Ia sa vedem, conform DEX:
EMPATÍE s. f. 1. (Fil.) Formă de intuire a realității prin identificare afectivă. 2. Tendință a receptorului de a trăi afectiv, prin transpunere simpatetică, viața eroilor din opere literare, filme etc. – Din fr. empathie, engl. empathy.
In limbaj comun, capacitatea cuiva de a se pune in locul persoanei sau in situatia pe care o critica, comenteaza, demoleaza, judeca sau despre care emite pareri personale, avizate sau doar subiective!
Cati dintre noi reusim sa facem asta? Parerea mea este ca prea putini. Si vorbesc, in primul rand, in ceea ce ma priveste. Am o varsta (aaa….deci da!) si nu mai este deloc aceea la care ti se pare ca maica-ta cu tac-to nu stiu nimic, reinventezi roata si esti buricul pamantului. As spune ca sunt exact la varsta aceea la care imi vine – din ce in ce mai des – sa folosesc odioasa expresie „pe vremea mea….„. De aceea, nu putine sunt situatiile in care cred mi se pare ca le stiu mai bine decat ceilalti, ca le-am trait, incercat, ras, plans, depasit, pe destule dintre cele intalnite. Si ca – in virtutea experientei mele, accentuez mele, de viata – ma pot da cu parerea. Si chiar daca am citit o tona de literatura de specialitate, chiar daca dorm cu Osho sub perna sau pe piept, tot nu ma pot abtine sa fac asta. Si nu e bine, dragilor, nu e deloc bine. Niciodata nu este adevarat ca stii, sau poti, sau esti capabil sa simti sau sa intelegi la fel ca un alt om. Tot ceea ce pe tine te sperie, te dezgusta, te bucura sau intristeaza, in alt om poate avea cu totul alta rezonanta. Poate tu esti genul care prefera sa nu stie atunci cand se intampla ceva rau (eu sigur sunt exact genul asta!) si de aceea nu obisnuiesti sa cauti, sa descosi, sa investighezi. Altii nu sunt asa. Propria mea sora nu e asa! Eu nu as vrea sa stiu daca partenerul meu ma inseala, cum nu as vrea sa stiu daca fie-mea face tampenii adolescentine sau daca oamenii cu care lucrez ma barfesc cand ies din camera, imediat ce fac asta! Scop in care nu imi caut sotul in buzunare sau in telefon, nici fiica in geanta sau pe profilul de fb, nu instalez microfoane si nici nu las telefonul pe inregistrare atunci cand ies din birou (pana si cand scriu asta gasesc sick, to say the least, aceasta actiune!). Si binenteles ca pana acum (si chiar si acum cateodata!) tind sa judec, sa argumentez, sa ma dau cu parerea cand alte prietene sau alti oameni fac toate cele enumerate mai sus. Si e gresit!!! Profund gresit! De unde sa stiu eu cum sunt sau ce simt oamenii aceia?! Care le sunt nesigurantele?! Credintele?! Ranile?! Scopul in viata?! De unde sa stiu? Doar pentru ca eu nu ma imbrac in rosu (ma imbrac, cum sa nu ma imbrac, e cineva care nu poarta rosu? Vai de mine, pai sa ii explic eu, rosul este o culoare….ati prins ideea, nu?!) asta nu inseamna ca oamenii care fac asta gresesc! Doar pentru ca eu nu sunt o persoana geloasa (eiii, cum sa nu fiu?! E cineva care nu e gelos?) asta nu inseamna ca oamenii care sunt, au orgoliu prea mult sau minte prea putina!
M-am gandit sa scriu despre asta pentru ca poate, daca as fi ajutata din exterior, daca as intalni mai multi oameni sau as avea mai multi prieteni care nu si-ar mai permite sa creada, sa spuna sau sa faca – in baza experientei lor de viata, a educatiei, a invataturilor desprinse in familie, scoala sau societate sau pur si simplu in baza tupeului sau portmoneului plin – lucruri care nu au nici un fel de relevanta pentru ceilalti din jur (inclusiv pentru mine) poate ca lumea aceasta ar arata altfel si ar fi putin mai buna! Daca am avea cu totii nu multa empatie, nu, nu, doar atat cat sa ne gandim de zece ori atunci cand ne trece o prostie prin cap inainte ca aceasta sa ne iasa pe gura….daca nu am mai sti noi mai bine, daca nu am mai lua ca reper experientele noastre, felul nostru de a fi, credinta ca noi stim mai bine sau ca vrem sa facem bine si de aceea facem, sau spunem, sau credem……
Binele nu se poate face cu forta! Ce stim, credem sau am patit noi, nu are nici un fel de relevanta pentru prietenii, rudele sau copii nostri. Sigur ca nu o sa ne lasam copilul sa puna mana in foc daca asta isi doreste si nici nu o sa ne uitam impasibili cum un prieten devine alcoolic, fara sa incercam sa facem ceva. Dar pentru ca nu stim care e drumul acelui om, pentru ca nu stim daca nu cumva copilul nostru nu va deveni un fachir de renume mondial, pentru ca nu stim multe, oricate am trai de fapt, e bine sa stim atat: ca nu stim nimic! Ca parerile personale se numesc „personale” pentru ca asa sunt: ale noastre! Si unless nu suntem rugati in mod expres sa le spunem, ele asa si trebuie sa ramana: ale noastre! Ca degeaba ii spunem unei prietene pe care a parasit-o iubitul: „nu mai plange fata, oricum nu te merita (sau nu il meritai tu pe el), intelege ca plansul nu rezolva nimic, fiecare avem drumul nostru, tu pe al tau, el pe al lui, daca drumurile se separa nu avem ce face si oricum tot ce ni se intampla nu ni se intampla noua ci pentru noi si pentru binele nostru cel mai inalt„….noi nu stim deloc ce simte ea! Cum simte ea! Daca nu cumva ea trebuie sa sufere, sa planga si sa inteleaga prin efortul ei tot ce ne straduim noi sa-i predam din experienta noastra! Pentru ca – nu-i asa? – o iubim si ii vrem binele si suntem mai mari, mai batrane si mai intelepte ca ea!
Efortul nostru trebuie sa fie acela de a fi empatici. De a iubi. Fara conditii. Fara pareri personale. Fara „eu stiu mai bine”. Efortul nostru trebuie sa fie acela de a intelege ca iubirea este de un singur fel si anume neconditionata (v-am zis ca dorm cu Osho sub perna!). Efortul nostru trebuie sa fie acela de a ne ruga, pentru noi si pentru cei pe care ii iubim si de care ne pasa, efortul nostru trebuie sa fie acela de a accepta ca nu putem schimba nimic, de a intelege ca fiecare dintre noi are drumul lui si ca indiferent cata bucata a mers din el nu poate sa intervina in drumul altcuiva. Chiar daca l-ar face mai usor, mai frumos sau mai putin periculos!
Eu mi-as dori asta pentru mine. V-am spus cat este de greu?! Si sa stiti ca am o varsta si daca vreti sa va povestesc cum am ajuns eu la concluzia asta, abia astept!!!! 
Haideti sa incercam impreuna sa fim empatici! Si incep eu, spunandu-va ca va multumesc ca ati citit textul asta dar e ok daca nu ati inteles mare lucru din el si daca apreciati ca vorbesc mult si fara nici un fel de sens! Probabil ca asa este…
