De ce nu numaram binecuvantarile?

E inceput de an. Nu imi pot da seama de ce dar eu nu am apreciat niciodata inceputurile. Am auzit, de multe ori, oameni spunand ca iubesc inceputurile. Ce-o fi de iubit?! Mie intotdeauna inceputurile mi s-au parut putin bizare. Putin greoaie. Probabil ca are legatura cu firea mea, nu cred ca sunt foarte deschisa la nou. Imi place sa calatoresc – de exemplu – dar daca as avea de ales intre un loc nou si unul pe care il cunosc si iubesc, as alege fara sa ezit locul cunoscut. Imi plac oamenii, sunt la fel ca locurile, fiecare om nou e o destinatie. Necunoscuta! Si totusi, daca am de ales intre a-mi face un prieten nou si a discuta in contradictoriu cu unul vechi, prefer prietenul vechi. Sigur, nu stau la fel la capitolul haine. Desi….pana si acolo, am cateva piese pe care le plimb dupa mine, din anotimp in anotimp si din sifonier in sifonier, si nu le-as da, si nu le-as schimba, pe niciun fel de piesa haute couture. Ce-o fi cu mine?!? Si uite asa, am ajuns la primul meu post, pe primul (speram si singurul!) meu blog. Inceput de an, inceput de articol, inceput de blog…..v-am spus nu, ca nu-mi plac inceputurile?!?

De ce nu numaram – aproape niciodata – binecuvantarile?! De ce vedem doar lucrurile negative, de ce incepem propozitiile cu “mie nu-mi place sa/ cand/ daca…”, de ce evaluam totul prin prisma “pierderilor” iara nu a castigurilor cu care vine orice situatie? De ce ne gandim intai la ce nu ne place, la ce am pierdut, la ce nu (mai) avem sau nu (mai) dorim? De ce ne e frica de necunoscut, de orice, si oricine, ne scoate din zona de confort? Nu va spun nimic nou, asa-i?! E o literatura intreaga care ne invata sa “gandim pozitiv” (psihiatrica! Literatura psihiatrica de specialitate! Ganditi pozitiv! V-a murit mama? Ganditi pozitiv, era batrana si bolnava,se chinuia,  inca mai aveti tata si frati! V-ati pierdut iubitul/ iubita? Ganditi pozitiv, nu era pentru voi, o sa capatati altul/ alta, in no time si va fi mult mai potrivit/a! Ati ramas fara job? Ganditi in continuare pozitiv, familia si prietenii abia asteapta sa va sustina, cautau un motiv!!!! Deci, ganditi pozitiv, trebuie sa traiasca si psihologii, sustineti o industrie si niste oameni care au facut scoala multa!

Exista si alta literatura, care ne invata sa fim puternici, sa vedem in orice intamplare o “oportunitate”. Care ne invata sa mergem mai departe, sa ne credem zei, caci asta suntem! Motivationala! Literatura, zic. Eu nu despre asta vreau sa va vorbesc.

Mai intreb odata…de ce nu numaram niciodata binecuvantarile? De cand deschidem ochii dimineata, de ce nu suntem oare profund fericiti ca i-am deschis? Daca mai e si soare afara, cum de ne incruntam si ne gandim ca mai sunt 3 zile pana intra salariul pe card, ca nu am fost sunati de cine trebuia sa ne sune, ca ne-a expirat asigurarea la masina (aoleu, deci avem masina?!? Dar tot nu suntem multumiti, sa ai masina si sa aiba polita expirata, asta da necaz!), ca am patat puloverul preferat (mai avem 8 in sifonier dar nu pe alea le-am patat ci fix pe singurul care ne placea! Pai si de ce le-am cumparat pe celelalte 8? Aaaa, nu le-am cumparat, le-am primit?!? Deci avem familie/ prieteni?! Niste nepriceputi, ne-au luat all the wrong clothes, chiar nu ne cunosc deloc, ce oameni…..)

Pentru fiecare prieten care ne pleaca (sau ne dezamageste!) ne ramane cel putin unul in loc. Dar important este (de fapt, devine!) cel care pleaca! Pentru fiecare job pe care il pierdem, ni se deschide un orizont intreg de posibilitati. Dar “orizontul” acela trebuie explorat, la naiba, deci salariul cine ni-l mai plateste cand noi suntem ocupati cu exploratul?!? Pentru fiecare iubit/a care ne tradeaza, minte, calca in picioare, primim la schimb ajutor, caldura, indrumare si iubire de la toti oamenii din anturajul apropiat! Dar binenteles nu vine niciunul sa doarma cu noi noaptea, nu ne plateste facturile, nici intretinerea, nu munceste in locul nostru si ooo nuuuu, nu ne ia sticla din mana, atunci cand credem ca putem ineca necazurile. Despre care toti stim ca sunt inotatori de exceptie, dar nah, de ce n-am incerca, daca reusim tocmai noi?!? Deci vrem iubitul/ iubita inapoi! Asa cum era, ce, nu stim toti proverbul cu “rau cu rau, dar mai rau fara rau”?!??! Suntem de plans, cine mai e nefericit, neconsolat, debusolat, lipsit de noroc si de sansa, asa ca noi?!?

Deci, haideti sa numaram binecuvantarile, incep eu, asa e frumos, cica exemplul propriu este cel mai graitor:

• Sunt sanatoasa, frumoasa (pardon, deci ce ati crezut?!?), imi traiesc ambii parinti, am 4 frati, doi ca brazii, doua ca niste zane din povesti (nu, nu semanam, eu sunt muuuult mai frumoasa :-)!) si am prieteni mai multi, mai buni si mai de neinlocuit decat degetele de la ambele maini (lucky bitch, I know!)
• Am o fata ca o Cosanzeana (asta e mai frumoasa ca mine, ce sa facem, dar cel putin imi seamana! Si nu o cheama Ileana, nu, nu, dar ii vom spune asa, cand ne vom referi la ea!)
• Am un creier mic dar destul de agil si neuronii inca se descurca sa faca sinapse, un suflet mare, dar in care nu (mai) au loc dezamagiri, furie si suparari
• Am un an intreg inainte si, cum ma simt cu adevarat norocoasa, probabil vor urma multi altii, in care sa numar binecuvantari
• Am pana si ceva bani pe sus amintitul card, chiar daca ultimul meu salariu de salariat (nu-s analfabeta, nu am facut nici un pleonasm, asta am intentionat sa spun! Ultimul meu salariu de – pentru sensul corect, a se inlocui “de” cu “ca” as in “in calitate de” – manualul de gramatica, editia 1988, clasa a VIIa – salariat!) nici macar nu a fost virat. Si daca nu se vireaza, gandesc pozitiv cum va spuneam, familia si prietenii abia asteptau un motiv sa ma intretina si sa-si arate devotamentul (aaaa, nu?!??!!!!!)
• Am blog, deci nu mai am nevoie sa platesc terapie, sunt convinsa ca se vor gasi oameni de bine care sa ma injure gratis (nu faceti asta, sunt sensibila si devin nevricoasa, nu vreti sa ma aveti pe constiinta. In plus, am facut liceul in Pantelimon si am locuit, ani de zile, la granita dintre Dristor si Sa-la-jeeaannnn, hihihi!)
• Mai am cateva chestii, nu le enumar aici dar cea mai importanta dintre ele este ca am soare afara si, chiar daca e un frig crancen, sunt absolut convinsa ca va patrunde (soarele, zic!) si in coltul de suflet unde e o umbra mai deasa ca in partea ne-turistica a Pesterii Frasassi (ha!!!! Am vizitat pestera Frasassi, iu-huu, inca o binecuvantare!!! Cum va spuneam….)

Sa avem un An Nou cu bucurie! Sa numaram binecuvantari in fiecare zi! Sa nu uitam sa facem asta, nici atunci cand uitam sa ne spalam pe dinti (ete na, bine, daca voua nu vi se intampla, sunteti mai buni ca mine! Stiam, de asta scriu! Ca sa devin si eu buna, ca voi!). Sa ne tinem familiile aproape, odata pentru ca asa e bine, dar va spun eu ca nu stiti niciodata cand aveti nevoie de mama si tata, sa vina sa va recupereze, noaptea, din fata unui bloc (in fine, de preferat nu, dar ca idee…). Sa ne tinem prietenii aproape. Pentru ca ei merita! Atat, nu avem comentarii malitioase si/ sau acide. Ei merita! Sa nu mintim! Mai ales, sa nu ne mai mintim, pe noi insine! Sa nu mai credem ca Fat Frumos exista si in alt context, decat intre copertile cartonate ale Povestilor Nemuritoare! Sa nu mai credem ca sa ramai fara sot, fara job, fara (niste) prieteni, fara un nodul crescut in plus, fara puloverul preferat pe care l-ai vanat o luna pana l-ai gasit, doar ca sa il speli apoi la masina cu ceva bleumarin, in care puloverul preferat era roz pal (dhaaaa!!!)….este ceva rau! Sau care te poate arunca in depresie! Sau ca este nemeritat, surprinzator, incredibil, adica de ce tocmai eu, adica de ce tocmai mie……

Sa numaram binecuvantari, zic!

Repetati dupa mine: La Multi Ani, lume! Ce mirare ca esti, ce minune ca sunt…..

As semna “a voastra” sau “a lui” dar semnez “a mea” si asta imi permit sa va sfatuiesc, cu respectul cuvenit, si pe voi! Fiti intai ai vostri!