Stiti – banuiesc – povestea aceea care spune ca, la inceputul lumii, eram niste sfere! Perfecte, in rotunjimea lor! Niste bule de aer, doar emotie si dragoste. Duhuri. Spirite. Si apoi…Dumnezeu ne-a desfacut in jumatati de sfera si ne-a aruncat in lume, jumatati perfecte, de bile perfecte, doar ca separati de intregul care eram. Iar de atunci, rostul nostru primordial a devenit acela de a ne gasi jumatatea!
Mie, povestea asta mi-a spus-o inclusiv preotul, in biserica, la cununia religioasa. Si eu am simtit ca e adevarata, ma gandisem demult ca e! Si ma mai gandisem ca am avut noroc, baiatul perfect, din bula perfecta, era acolo, cu mine. Au trecut niste ani de atunci. Nu tare multi. Baiatul perfect este inca langa mine dar nu formam, totusi, sfera perfecta. Ni s-a sfaramat intregul, ne-am amestecat cu alte sfere. Care se credeau – la randul lor – cum altfel?! Perfecte!
Daca e adevarata povestea, oare cum stim cand am gasit jumatatea perfecta?! Credeti ca jumatatea ne ghiceste gandurile? Ca – la randul nostru – ghicim ce gandeste? Ca ne place, la amandoi, culoarea rosie, pizza sau somonul in foietaj, cartile politiste si apusurile la malul marii? Sau in varful muntelui?
Eu cred ca suntem superficiali! Eu cred ca nu vrem sa vedem si nu ne convine sa credem ca o relatie inseamna in primul rand munca. Silnica. Pe viata. Cred ca ne uitam la documentarele cu calutii de mare si la pinguini, si ne spunem ca daca ei sunt monogami si se imperecheaza toata viata cu acelasi specimen pereche, cu siguranta noi – fiinte evoluate – putem asta si probabil chiar ceva in plus.
Oare de ce, ca sa invatam tabla inmultirii, facem scoala? De ce, ca sa conducem o masina drept si – de dorit – fara evenimente, avem nevoie de instructor? De ce, ca sa conducem o companie, ni se cere experienta de viata si de munca? Dar ca sa facem copii e nevoie doar sa ni se potriveasca ceasul biologic si sa se amestece, fericit, feromonii? De ce nu trebuie sa facem scoala, de ce nu ni se predau reguli de buna purtare, inainte sa ne casatorim? De ce trebuie sa avem (macar) 18 ani ca sa putem aplica pentru carnet de conducere si totusi ni se da voie sa ne casatorim – fie si cu dispensa – de la 16 ani??? De ce nu are nimeni curaj sa ne explice ca sexul nu tine loc de inteligenta, ca scoala ne invata sa adunam doi cu doi si sa conjugam corect niste verbe dar ca pentru a conjuna corect verbul „a iubi” e nevoie de experienta? De rabdare? De intelegere? De empatie? De ce ni se spune ca nu e frumos sa intram incaltati in casele in care oamenii au facut curat dar nu ni se spune ca e bine sa ne spalam pe suflet, pe ochi si sa ne anihilam orgoliile pamantene inainte de a spune „DA”?
Cosanzeana mea termina scoala! Mami, daca ai sa citesti asta, te rog frumos sa tii minte doar atat:
- Iubirea e de un singur fel: neconditionata!
- Oamenii pe care ii iubim sunt si singurii care ne pot face rau! Pentru ca ei ne sunt cel mai aproape, fata de ei nu avem ziduri de aparare si e bine nici sa nu ne construim!
- Orice fel de relatie presupune mai multa munca, intelegere, caldura, empatie si lipsa de orgoliu decat ar solicita cel mai solicitant job la care te poti gandi!
- Zicala „ce-i prea mult nu-i sanatos” se refera exclusiv la mancare si la orgolii, niciodata la iubire! Cand iubesti, ce-i prea mult nu e niciodata destul!
Nu cred ca am fost sfere! Nu cred ca avem o singura jumatate! Nu cred ca suntem pregatiti pentru o singura viata! Si ma bucur ca avem mai multe, ma bucur ca „nu suntem muritori, asta e clar! Dar suntem niste zei prosti, niste nemuritori care ne-am uitat destinul„ (sper ca i-am citat exact, pe domnul Noica si pe doamna Catrina Roman!)
V-ati intrebat vreodata, dragii mei, daca iubirea s-ar preda la scoala, si ar fi materie de examen de maturitate, cati dintre noi l-am trece, oare?!
Am fost un elev eminent! Daaaar…daca Dumnezeu mi-ar da examen la materia numita „iubire” aproape ca-s convinsa ca nu as lua nota de trecere!!!!
Ma ajuta cineva? Putem sa invatam impreuna? Nu mai vreau sa copiez, avem vreun „premiant” prin zona?!?
